Liceul Nicolae Grigorescu Campina
Colegiul Nicolae Grigorescu Campina

 

Un prahovean va da în judecată statul canadian (I)
     media: 5.00 din 3 voturi

Un prahovean va da în judecată statul canadian (I)

Gheorghe Barbu este prahovean, din Cornu. Inginer TCM-ist de profesie, la 38 de ani s-a hotărât împreună cu soţia sa, să emigreze în Canada. Asta se întâmpla în 2004, când in prima faza se stabileau la Montreal. În 2007 dupa ce a absolvit o scoala de topometristi la Montreal s-a hotărât să se mute la Toronto, considerând că oferta job-urilor este mult mai atractivă si posibilitatea obtinerii licentei in domeniu mai permisiva pentru un emigrant. Pe de altă parte, Gheorghe Barbu, ca viitor inginer topometrist trebuia să urmeze o stagiatură pentru a intra în ordinul profesional, ceea ce l-ar fi ajutat apoi, să-şi deschidă propria afacere. Necazurile lui Gheorghe Barbu cu statul canadian au început în momentul când a dorit să întrerupă această stagiatură, lucru permis de catre ordinul profesional din Ontario

„După ce am terminat cerinţele academice – completarea de cursuri la nivel universitar -, a trebuit să fac faţă procesului de «articling» – pe româneşte, stagiatură. Din acest punct a început «calvarul». Ceea ce vreau să vă relatez este ceva ce depăşeşte orice închipuire în materie de meschinărie şi machiavelism. Prin octombrie 2010, dorind să întrerup pentru o perioadă acest proces de stagiatură (legea îmi permite până la patru ani) şi să mă concentrez spre a face ceva, mai mulţi bani (vorbim de timp afectat în această direcţie), pentru a organiza cununia religioasa în toamna anului 2011 – fiind căsătorit civil de opt ani, dar nu religios, datorită plecării în Canada -, a trebuit să-mi renegociez contractul de muncă. De ce spun renegociez: având un supervizor, acesta era, cumva, plătit din salariul meu (se scădea într-un fel. De fapt, contractul a fost negociat mai «subţirel», tocmai din cauza supervizării, cum se spune) şi, cum serviciul acestuia înceta pentru o perioadă de aproape un an, ar fi trebuit ca acea diferenţă să se îndrepte spre mine. Dintr-un alt punct de vedere, eram puţin mai mult decât supărat, pentru că noii angajaţi ai firmei, în acelaşi departament cu mine, erau plătiţi cu cel puţin 20% mai mult, neavând acelaşi nivel academic ca şi mine. Mai mult, acestora eu le făceam trainingul pe anumite instrumente de lucru. În urma discuţiilor nu s-a vrut să se mişte nimic la salariul meu şi atunci mi s-a spus că trebuie să demisionez, dacă nu îmi convine. Am încuviinţat, dar cu o condiţie: să pot avea o întrevedere cu preşedintele companiei, pentru a pleca cu inima împăcată că totul este regulamentar, cum se spune. La auzul acestei doleanţe, aceştia doi, un vicepreşedinte şi un manager de proiect , au înfipt mâinile în mine, cum se spune, şi mi-au spus că nu se poate aşa ceva şi că trebuie să demisionez urgent, că nu pot ieşi din clădire fără ca demisia mea scrisă să fie în mâinile lor!!! A trebuit să-i urmez, ca să nu devină situaţia mai mult decât penibilă, de la etajul trei, la parter, unde se găseşte biroul de resurse umane. Ajungând aici, şefii mei au solicitat o anumită persoană din acel birou, care nu se găsea pe moment acolo. Ni s-a spus să aşteptăm cam 15 minute. Am dorit să ies, ca să pot cumpăra o cafea de la bufetul companiei. La auzul acestei doleanţe, am fost apucat de braţe din nou, pentru a nu părăsi încăperea şi, mai mult de atât, cineva s-a postat şi în uşă. Teribil, nu? Pentru Canada… Nu am sunat la poliţie, deşi poate era mai bine să o fac. În schimb, am sunat pe secretara Registrului Ordinului Profesional, pentru a o informa despre ceea ce se întâmpla cu mine. Aceasta, foarte surprinsă, m-a ascultat puţin speriată şi apoi a trebuit să închid în mijlocul conversaţiei, pentru că apăruse şefa de la biroul de resurse umane. Sub această presiune a trebuit să-mi scriu demisia. Ca o paranteză, toate actele oficiale care sunt redactate sub orice fel de presiune, sunt lovite de nulitate juridică. Deci, toată această grabă de a se descotorosi de mine «legal» şi reţinerea mea în biroul de resurse umane nu are decât o singură explicaţie: că totul era abuziv şi acest lucru trebuia ţinut departe de ochii şi urechile preşedintelui companiei. Foarte ciudat, nu? După ce şi-au văzut visul cu ochii, demisia mea scrisă, tovarăşii, că altfel nu îi pot numi, au plecat, deblocând şi uşa totodată, iar eu am rămas să predau echipamentul. În acest timp am mai schimbat câteva replici cu doamna de la resurse umane. M-am exprimat puţin metaforic în faţa doamnei respective, referindu-mă la soluţiile ce le aveam, pentru a rezolva acest grosolan abuz – şi aici vorbim de sechestrare de persoane, asalt şi presiunea de care vorbeam mai înainte-, cum că nu mi-au rămas decât două pistoale imaginare : unul cu gloanţe oarbe, mai micuţ, cu vorbe, sau renegociere pe cale amiabilă, fără a face «valuri» cum se spune, şi celălalt, ceva mai mare, reprezentând utilizarea legii sau, pe scurt, soluţia de a face apel la instituţiile guvernamentale. Doamna a înţeles expresia sau cel puţin am crezut că a înţeles-o, pentru că nu a părut deloc surprinsă şi nici nu m-a pus să repet ceea ce am vrut să spun”, a povestit Gheorghe Barbu, dezamăgit de visul democraţiei canadiene.

Gustul amar al… siropului de arţar

După acest episod, Gheorghe Barbu a părăsit clădirea, îndreptându-se către maşina sa, dorind să se adreseze Asociaţiei Ordinului Profesional, pentru a demasca abuzurile la care considera că a fost supus. Secretarul Asociaţiei părea a fi pus în temă, atunci când l-a abordat, Gheorghe Barbu negăsind o atmosferă prielnică. Întors la maşină, a găsit un card ce conţinea informaţii asupra proiectelor la care lucrase. De bună credinţă, în ciuda atitudinilor ostile de care avusese parte, s-a întors pentru a-l înapoia. I s-a deschis uşa din interior, aceasta fiind folosită pe bază de cartelă de către angajaţi, cartelă pe care Barbu o predase, după care s-a trezit că apare poliţia. I s-au pus cătuşele, a fost băgat în maşina poliţiei, lăsat să aştepte destul cât să fie văzut de foştii săi colegi, după care a fost dus în arest, fiind reţinut timp de trei ore. Motivul arestării? S-a întors ca să-i împuşte pe cei doi manageri. “Mi s-au adus la cunoştinţă capetele de acuzare, în număr de două, una pentru fiecare şef şi anume, ameninţare cu moartea. Mă înţelegeţi, poate, că în acele momente eram buimăcit cu totul, nu înţelegeam, practic, de ce sunt acolo şi de ce nu puteam da nicio explicaţie faţă de ceea ce s-a întâmplat, de fapt. Am ajuns seara acasă, cu un taxi, (maşina rămăsese în parcarea firmei), cu şireturile de la pantofi în buzunare şi cu hârtia semnată de mine că mă voi prezenta de bună voie la prelevarea amprentelor, plus poze (faţă, spate şi profil), şi la proces. Vă daţi seama, cam ce sperietură a tras soţia când i-am povestit. Ulterior, din cauza acestui scandal ne-am şi despărţit, din cauza discuţiilor contradictorii. Ea spunea că e imposibil, că am facut eu ceva…, iar eu spuneam că totul este o mare eroare”, a explicat Gheorghe Barbu, încă marcat de umilinţele şi stresul psihic prin care a trecut. Dar coşmarul era la început. (Va urma) Carmen NEGREUSursa : zvp.ro



 



vizite unice
Reprezint Muntenia in recensamantul Bloggerilor

Curs Valutar v1.0



Dieta frumusete
 
   
Powered by www.ablog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare